EXCLUSIV | O lecție pentru politicienii României: „I-aș urca pe toți în autocare și i-aș duce în Croația. Papițoiul ăla se apuca să cheme ziariștii când a dat în folosință 10 km de autostradă”

EXCLUSIV | O lecție pentru politicienii României:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu a ținut să-i critice pe politicienii din România după parcursul impresionant al Croației de la Campionatul Mondial din Rusia. Fostul arbitru a spus că i-ar urca pe toți în două, trei autobuze și i-ar duce să vadă ce infrastructură au dezvoltat croații în ultima perioadă.

„În momentul în care vom trăi să vedem un președinte, nu neapărat femeie, care vine la meciuri în tricoul echipei naționale… și stă acolo și suferă lângă jucători și e implicat de o natură care să creeze o emulație în jurul acestui fenomen… Când vom vedea că fotbalul e condus de cei care l-au practicat… președintele federației din Croația e cel mai mare jucător pe care l-au avut (n.r Davor Å uker). Când vom vedea lucrurile astea în România și fotbalul va fi cel care trebuie să fie și va fi iubit cu adevărat, vom putea visa la așa ceva. Până atunci… La noi toate scârție din toate încheieturile, nu doar fotbalul.

Eu am fost observator de câteva ori în Croația, la Rijeka, la Split… Dar revin la Rijeka. I-aș urca pe politicienii noștri în două, trei autobuze, în frunte cu președintele, cu prim-ministrul… și să meargă de la Zagreb la Rijeka. Să vedeți ce viaducte, ce străzi suspendate… Iar când te uiți din avion vezi numai șosele și autobenzi care îți iau ochii. Atunci o să putem să sperăm și noi. Când faci cinci kilometri și-l vezi pe papițoiul ăla de Ponta că se apucă să cheme ziariștii pentru că a dat în folosință zece kilometri de autostradă… să fim serioși. Asta este diferența dintre Croația și România”, a spus Porumboiu, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

În 1967 a început construcția autostrăzii București – Pitești, care a fost dată în folosință șase ani mai târziu, conform factual.ro. Din 2017 nu s-au mai inaugurat kilometri de autostradă în România. Țara noastră adună în prezent doar 748 de km de autostradă. Croația, o țară cu puțin peste 4 milioane de locuitori, beneficiază de 1.270 de km de autostradă. Ungaria are un număr dublu față de România, în timp ce Bulgaria sunt la circa 100 de kilometri în spatele nostru.

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×